Zilele trecute vorbeam cu cineva de cantitatea mare de jucării din casă. Ei bine, nepoțica mea a primit când încă nu era născută doi saci de jucării. Și apoi alte și alte jucării. E bine? E rău?
Nepoata mea are 18 luni. Cred că este bine pentru că are de unde alege. Copilul se plictisește de o jucărie, poate să-și ia alta. Are de unde!
Ei bine, în acest moment ar trebui să intervenim noi, părinți și bunici. Adică, să facem o selecție a jucăriilor.
Care sunt cele mai potrivite jucării pentru ea? Cele care stimulează înteligența.
Conform datelor furnizate de psihologi, baza inteligenței cognitive este inteligența emoțională.
Ce este inteligența emoțională?
Inteligența emoțională a fost identificată încă din 1920 de
către E.L.Thorndike și definită ca inteligența socială, adică abilitatea de a te
comporta cu ințelepciune în relațiile umane. Mai târziu, în anii 80, acest
tip de inteligență a fost impărțit în inteligența interpersonală si intrapersonala. Inteligența interpersonală este abilitatea de a-i înțelege pe alții
(ceea ce îi motivează, felul cum lucrează, cum se poate coopera mai bine cu ei), iar inteligența intrapersonală înseamnă aceeași abilitate, numai că indreptată spre propria
persoană. Inteligența emoțională este astfel o „inteligență socială” care înseamnă abilitatea de a stăpâni emoțiile personale și ale celorlalți, de a le
diferenția între ele și a folosi aceste informații pentru a ghida modul de
gândire și acțiune.
Când
psihologii au început să cerceteze conceptul de inteligență, s‑au concentrat pe
aspecte cognitive, precum memoria sau soluționarea unor probleme. În același
timp, alți cercetători s‑au concentrat pe aspectele non‑cognitive. David Wechsler definește inteligența ca fiind capacitatea globală a individului
de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi rațional și de a
se adapta eficient mediului în care trăiește. Încă din
1940, el face referință la elemente ale intelectului și elemente ale non‑intelectului,
adică la factori afectivi, personali si sociali. La începutul anului 1943,
Wechsler susține că aceste abilități ale non‑intelectului sunt esențiale în
prezicerea succesului în viață. Howard Gardner a început să cerceteze „inteligenta multiplă”; el susținea că atât inteligența
interpersonală, cât și cea intrapersonală ocupă un loc la fel de important ca și inteligența cognitivă (IQ).
Termenul
de inteligența emoțională a fost formulat pentru prima dată în
S.U.A. de Wayne Leon Payne în 1985, care considera că inteligența
emoțională implică o relaționare creativă cu stările de teama, durere și
dorință (Roco, 2001).
Mai
târziu, în 1990 a fost publicată lucrarea a doi profesori americani, John Mayer și Peter Salovey, sub forma a doua articole într‑o publicație academică.
Aceștia încercau să dezvolte o metodă științifică de măsurare a diferențelor
dintre oameni în ceea ce privește abilitățile în domeniul emoțiilor. Ei au
descoperit că unii oameni sunt mai pricepuți în identificarea propriilor
sentimente, a sentimentelor celor din jur și în rezolvarea problemelor cu
conotații emoționale. Mayer și Salovey sunt creatorii teoriei inteligenței
emoționale. Lor le apartine modelul abilităților inteligenței emoționale, prin
care definesc inteligența emoțională ca fiind capacitatea de a conștientiza și
controla emoțiile. Pentru ei, inteligența emoțională combinaă sentimentele cu
gândirea și gândirea cu sentimentele.
Persoana
al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de inteligență emoțională este Daniel Goleman, autorul lucrării „Inteligența emoțională”, apărută în 1990. De la prima publicare a cărții lui Daniel Goleman pe această temă, inteligența
emoțională a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite
ale Americii. Îmbinând propriile analize și investigații cu rezultatele
obținute până atunci în domeniu, Goleman a reușit să concerteze preocupările de
cercetare științifică asupra inteligenței emoționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu